O altfel de moarte

  • Sharebar

Dis de dimineta, usa sălii se şedinta s-a deschis greu, măturand spre perete mulţimea ce îşi aştepta rândul. Împinsă din spate de un nepot supraponderal şi trasă de maini de o nepoată purie, bătrana a făcut trei pasi de melc. Instanţa a urmărit-o atent dacă nu se preface si hotărand că nu, a invitat familia să o aşeze într-un jilţ de catifea vişinie; în faţa ei, ca în faţa unei divinităţi chemată să-i judece faptul şi timpul. Instanţa şi-a cerut scuze tuturor celor din sală că o ia peste rand şi a început audierea.

Bătrana din jilţ stătea nemişcată. Avea faţa spartă, ca un pămant însetat şi ochii pierduţi,  departe.

- Doamnă, mă auziţi? a aruncat judecătorul o punte.

Bătrana a continuat să fixeze geamul.
Nepoata s-a speriat și i-a întors capul spre masa de judecată.

- Doamnăăăăă, aici sunt! a fluturat judecătorul mâna. Știți cum vă chea-mă ?
- Cer-nov-schi - a silabisit rar.

Din craterele sapate de timp tâşneau nefiresc şi dezordonat fire de păr albe şi tari. Părea conservată într-o  scoarţă şi uitată în viaţă, într-o buclă de timp.

- Câţi ani aveţi, ştiţi?
150, mă găndeam.
- 70.

Nepoata a dat a lehamite din braţ. Probabil că atât avea ultima oară când era în reţea.

-Ştiţi unde vă aflaţi acum?

S-a rotit dezorientată, fără să înţeleagă nimic şi a şoptit:

- Nu prea ştiu.

Cu glas sacadat, instanţa a cerut să se consemneze că bătrâna se rătăcise pe drum şi pierduse contactul cu nava mamă. O priveam încremeniţi, ca pe unul de-ai nostri aflat în dificultate. Este îngrozitor să nu-ţi mai aparţii. Să nu şii cine eşti, să nu ştii ce iubeşti, să nu ştii să te mai rogi pentru sufletul tău. Lucrurile sunt împinse uneori prea departe. Din faţa ei trebuia să fi crescut de ceva timp iarbă. Numai la ţară auzi câte un bătrân, care se roagă neîncetat: "dă-mi Doamne, un sfârşit bun!"

Comentarii