Judecata lui Castravete

  • Sharebar

In fata mea se judeca un dosar cu o batranica de 90 de ani, pe care un oarecare Castravete incerca s-o puna sub interdicţie. În consecinţă, instanţa avea sarcina să se convingă  dacă bătrâna avea discernamânt şi se putea ocupa singura de ea, fără un ajutor şi un  tutore.

Au strigat-o în faţă, s-a conformat şi a făcut o plecăciune cuviincioasă în faţa magistraţilor, care ne-a umplut pe toţi de compasiune. Sala era cu ea şi o urmărea cu simpatie.

- Câţi ani aveţi?
- 90 de ani.
- Ştiţi cine este preşedintele României?
- Ştiu. Băsescu.
- În ce dată suntem noi azi?Judecătoarea o întreba rar, silabisind, de parcă se adresa unei populaţii de pe Marte.
- In 13 iunie.
- Ştiţi unde staţi, unde locuiţi?
- Pe Austrului nr. 2. Dar nu mai stau acolo, ca mi-au luat casa.
- Cine?
- Nişte moldoveni! (Zambete de simpatie în sală). Mi-au furat actele şi m-au dat afară. Mi-au spus că sunt suficient de bătrână ca să mor. Dar de ce să-mi ia căsuţa pe care am muncit-o cu mînuţele mele? Şi i le-a arătat instanţei, ca să fie clar cum s-a construit casa.
- Aveţi copii?
- N-am. Îl am doar pe Dumnezeu. (Nu m-am gândit niciodata la Dumnezeu ca la copilul unei băbuţe).
- Şi acum unde staţi?
- La nişte vecini, care m-au luat din milă. M-au spălat, m-au îngrijit şi m-au hrănit.

Intre timp a apărut şi avocata lui Castravete.

- Aveţi întrebări pentru doamna?
- Da. Dacă ştie în ce dată suntem noi astăzi.
- Ştie doamnă. Am intrebat-o noi.
- Când a fost ultima oară la medicul de familie?

A urmat privirea  neîncrezătoare a instanţei si intrebarea catre bătrânică.

- Am fost la spital acum doua luni. M-au luat cu ambulanţa, ca aveam o tuse tare rea.
- Mai aveti intrebari, doamna avocat?
- Da. Cand a fost ultima oara la medicul de familie? Rumoare si nemultumire in sala. Judecătoarea era vizibil deranjată de intrebare, insa o incearcă, totusi, pe babuţă.

- Aţi fost si la medicul de familie? Siti ce inseamna asta? - la fel, silabisind, de parca vorbea cu ET go home.
- Am fost acum doua saptamani, ca nu ma simteam bine.
- Doamna avocat, mai aveti intrebari?
- Da. Daca stie cum il cheama pe medicul de familie.
- Hai dă-o-n măsa, că mi s-a luat - a spus instanta cu adevarat. Ce s-a vazut, a fost o faţă scârbită.
- Spuneti doamna, stiti cum il cheama pe medicul de familie?
- Da. Petruţa.

Hohote de ras. Batrânica avea un funclub in spate.
- Mai aveti intrebari? - către avocata lui Castravete.
- Da. In ce data am fost ieri si cum şi-a petrecut ziua.

A fost prea mult. Instanţa a cedat şi filmul s-a rupt.
- Dar ce relevanţa are doamnă ce zi a fost ieri dacă ştie ce zi a fost azi. Am chemat-o aici sa vedem dacă ştie pe ce lume trăieşte, nu să-i verificăm  toate zilele.
- Tocmai. Boala de care o acuzăm noi aşa se manifestă. Bolnavul are amintiri fidele din trecut, însă prezentul îi scapă.

Instanţa a închis dosarul, procurorul a pus concluzii de respingere a cererii formulată de Castravete moldoveanul, băbuţa s-a întors spre noi şi a plecat dreaptă, cu faţa ei de pisică ruseasca, creoponată, băgată sub un batic, iar avocata lui Castravete a reuşit să iasă neşifonată de publicul din sală.

Să mai spună cineva că românii  nu sunt uniţi!

Comentarii