Diminetile noastre

  • Sharebar

Sunt dimineţi în care apele sufletului sunt liniştite; ochii sunt luminoşi, gura vorbeşte de bine, când nu zâmbeşte senin la trecători. Sunt momente de pace deplină, când poţi pune egal între lume şi tine. Nimic nu te strânge, nimic nu jenează. Devii imponderal şi ai putea merge în zbor, dacă nu te-ai ţine de gardul străduţei de la Blocul Turn. Intr-o stare de păpădie, am coborât scările de la Bisericuţa Sfântul Spiridon Vechi. In lumina lăptoasă, de prânz, particule sclipitoare de praf se alergau vaporoase. Singurul picior de om eram eu, în mână cu o carte care m-a îmbiat de pe raft.

Am lăsat banii pe geamul de lemn şi m-am retras pe băncuţa din curte. Cartea era scrisa de o măicuţă care dezbrăcase hainele de actor fără regret şi încerca să strângă cât mai mulţi tineri în oaste. Am răsfoit-o pe diagonală şi m-am întrebat pentru prima oară, ca şi cum gândul  nu ar fi fost al meu, cum ar arăta cartea în care aş mărturisi cum am dezbrăcat o roba pentru o rasă.

Au trecut 5 ani de când m-am ridicat de pe băncuţă. Greutatea cu care m-am ridicat a fost că era prea târziu să îmbrac o rasă; din punct de vedere al relaţiei mele cu El, mi s-a părut că fac prea puţin dacă trăiesc în lume.

Sunt dimineţi în care pare imposibil să te ridici şi din pat, darămite să mergi mai departe. În mâna care se-aşează pe robinet vezi doar un reflex pe care-l vei repeta iar şi iar, până la capăt. Oboseşti numai la gândul că trebuie să te îmbraci şi să repeţi lucuri pe care le faci din reflex, de o viaţă întreagă. Sunt momente în care te scoli cu o greutate cumplită în piept şi te pleci sub oftaturi prelungi, de parcă ai duce în spate o lume întreagă. Sunt dimineţi mâloase de lut, prin care lumina nu trece. Sunt dimineţi în care ne ridicăm fără scânteie şi orbecăim pe pământ.

Când eşti într-o lume, crezi că ţi-ar fi fost mai uşor în cealaltă. Şi întotdeauna ce iţi lipseşte pare să fie după gard la vecin. Poţi întâlni deşertăciunea între zidurile unei mănăstiri, la fel de bine cum  poţi sa te ciocnesti de sfinţenie pe o stradă aglomerată, cum scria şi Sfântul Nectarie într-o  epistolă adresată maicilor din parohia lui : "sunt mai multe călugăriţe în haine de stradă, decât învelite în rase de monah". 

(Insemnari dintr-o viata anterioara)

Comentarii