Cartea noastra, cea de toate zilele

  • Sharebar

Cea mai mare provocare pentru fiecare parinte este sa-si convinga copilul ca lectura poate fi la fel de ofertanta precum ultimul joc descarcat de curand. Dar o si mai mare provocare este sa gasim parinti care sa creada in puterea miraculoasa, aproape vindecatoare, a cartilor. Parinti care sa nu-si mai abandoneze copiii intr-o lume virtuala, de unde se intorc irascibili si vesnic nemultumiti. Parinti care sa inteleaga pretul pe care-l vor plati pe termen lung pentru orele in care-si trag sufletul tihniti, in timp ce copiii lor zidesc la Minecraft nestingheriti.

Efectele pe termen scurt se resimt de acum. La serbarea scolara de sfarsit de an, cel mai mare blestem care se abatuse asupra clasei a fost lista de lecturi pentru vacanta. Un fel de ploaie acida cu piatra lovea nemilos planul copiilor de a deveni, in sfarsit, siamezi in retea; fara obligatii, fara lecturi plicticoase, in care Tom Sawyer nu se ridica nici la glezna lui Pigman, ori nasul lui Enderman.

In ce ne priveste, am interzis tabletele in urma cu doi ani si am instituit obligativitatea lecturarii unui numar de 30 de pagini in fiecare zi. Sigur ca am devenit contabili si controlori, insa am reusit performanta sa adunam un numar de 50 de scriitori, cu aproape toate operele lor. Ca sa prinda drag de munca lor, le-am facut fise de lectura si fiecare si-a putut trece in fisa personala inca un scriitor “dovedit”.

Am transformat cartea intr-un accesoriu fara de care nu mai plecam la drum. Cele mai frumoase lecturi care ne-au parfumat vacantele s-au intamplat pe plaja, in drumurile cu masina, ori intre felurile de macare dintr-un restaurant. Fiecare dintre ei, inclusive eu, am citit cu glas tare celorlalti. Am ras impreuna, am interpretat personaje, am plans impreuna la Moartea lui Fulger (un exemplu), ne-am auzit vocile si timbrul lor si am reusit sa transformam cartea intr-un organism viu. Mereu le spun ca o carte este marea posibilitate de a te intalni cu un scriitor.

Pentru a respecta scriitura altora, i-am provocat si pe micuti sa scrie. La inceput jurnale, apoi poezii, intamplari de peste zi, reclame, orice. Am ales calea cea mai grea, dar si cea mai placuta. Cu putin efort, le-am deschis usa catre cunoastere si catre prieteni pe viata, la care se pot intoarce de cate ori ii vor dezamagi cei vii.

Comentarii