Biutiful

  • Sharebar

Vineri spre sambata mare, eram nelinistita ca nu sunt racordata la spiritul firesc al sarbatorilor de Pasti. Am fost cu copiii la prohod, mi s-au parut mai frumoase ca niciodata cantarile din seara rastignirii, dar mai mult de atat nu am reusit sa particip sufleteste. Ma gandeam sa ma uit la Iisus din Nazareth, care ma reincarca cu aceeasi atmosfera pioasa, de fiecare data, chiar daca il vad si revad in fiecare an. In slalomul meu printre canale l-am gasit pe Javier Bardem intr-o incapere micuta, cu 3 sicrie de copii. Bardem imi place si daca ar juca in cea mai ieftina telenovela, asa ca am avut rabdare cu el. Unul dintre copii se proiectase pe un perete, Bardem s-a ridicat de pe scaunelul lui, s-a apropiat de sicriu si l-a intrebat de ce nu poate sa plece. I-a unit mainile moi inapoi pe piept si a iesit pe hol, unde asteptau familiile lor. "Mi-a spus ca el a luat ceasul si l-a ascuns" - i-a soptit unui tata de pe hol si i-ar fi spus si unde, dar mama a izbucnit disperata: "Copilul meu nu e un hot!"

Am ramas in film, care m-a prins de la primele cadre. Nu stiam nimic despre el, sau regizor, dar era spaniol, frust si sensibil. Bardem era Uxbal, avea doi copii si o sotie dezechilibrata emotional. Dupa un cadru in care dispare intr-un computer tomograf, aflam ca are un cancer de prostata cu metastaze osoase. "Cat mai am de trait?" "Cu chimioterapie, cateva luni". Si urmeaza privirea in care trebuie sa incapa gandul mortii. Bardem a jucat-o impecabil, asa cum am vazut-o pe fetele celor care au aflat pe o canapea verde, sau pe un scaun tapitat comunist ca despartirea de tot a batut si la usa noastra.

Uxbal este un comisionar pe piata neagra a locurilor de munca. Aprovizioneaza un santier cu muncitori adusi din Africa si China, care locuiesc in conditii sinistre. Chinezii sunt tinuti intr-un depozit, unde in fiecare dimineata ii trezeste un sef la 6:30. Printre ei se trezeste si un copil, care plange cu jale la fiecare lumina aprinsa brusc peste copilaria lui chinuita. II simti disperati, obositi, saraci si fara capatai. Lupta pentru supravietuire razbate pana la tine in pat si lipsa de perspectiva iti strange sufletul ca intr-un pumn. Filmul nu se joaca cu scene mari, sau exagerate. Este natural, fara fard, incat ajungi sa te scuzi ca intri neinvitat in interioare in care pare sa traisaca Uxbal si nu Javier Bardem.

Asistam apoi la o fugareala de negri care vand poseste si droguri pe strazi. Raidul politiei rupe tot si-l prinde in gheare si pe Uxbal, care ajunge in arest pentru cateva zile. O suna pe fosta lui sotie si o roaga sa aiba grija de copii. Asa facem cunostinta si cu mama copiilor lui, o femeie profund nefericita, care isi inneaca neputinta de a supravietui in droguri, sau in amantlacuri. "As vrea sa-ti fiu si fidela, dar as vrea sa ma si distrez ca o tarfa; as vrea sa fiu o mama buna, dar n-am putut sa nu-l lovesc!" Copiii sunt victimele clare ale separarii parintilor; sunt victimele neputintei oamenilor mari de a fi fericiti impreuna, sau separat.

Uxbal hotaraste sa se mute inapoi cu familia, pentru a fi alaturi de copii pana la sfarsit. Una din mesele lor este o scena tipica filmului spaniol vital; toata lumea se simte bine. Mama este euforica si da tonul la o degustare de inghetata cu degetele. Sunt simpli, umani si, pret de o masa, fericiti! Mama le povesteste copiilor cum l-a intalnit pe tatal lor: la o petrecere, unde el i-ar fi spus ca are cel mai frumos nas pe care l-a vazut vreodata. "Am crezut, pentru ca mi-a placut, desi cine stie cator fete nu le-o mai fi spus asa? Apoi mi-a strans mana in palme si mi-a daruit ce credeti..... un muc!" Uxbal vrea sa intervina, ea face un gest de stop in aer: "este povestea mea!" (ce mi-a placut!) copiii sunt in delir si de la poveste si de la euforia pe care o transmit doi parinti care la pranz par sa se iubeasca! Si pentru ca vine ziua Anei, parintii hotarasc sa o duca in muntii Pirinei, sa vada pentru prima oara in viata lor, zapada. Si ar putea dormi in cort, fabuleaza baiatul, asa cum a facut un coleg cu parintii lui!

Uxbal este un tip sensibil si uman, care se preocupa de soarta muncitorilor din depozit sau de pe strazi. Astfel, in apartamentul lui o aduce pe sotia unui negru inchis dupa raidurile politiei, care are un copil de un an. Chinezilor din depozit le cumpara 6 instalatii pentru incalzire. Intr-o dimineata, seful da trezirea la 6:30. Nici unul nu se mai ridica, iar dupa disperarea cu care seful sparge geamul intelegi ca nu se vor mai ridica niciodata. Uxbal alearga ingenuncheat de la un chinez la altul, ii mangaie cu lacrimile ce se intalnesc in barbie si se tanguie pe piepturile lor fara suflete. Alerga distrus la singura lui prietena, o doamna in varsta cu care imparte darul de a comunica cu cei plecati in orasele de sub pamant. "Eu i-am omorat pe toti! M-am zgarcit sa iau instalatii ieftine, desi stiam ca nu sunt bune! Si acum sunt morti toti!"

Spre seara, ajunge intr-un club de streaptise, unde trebuie sa vorbeasca despre tragedie cu unul dintre asociatii lui. O roaga pe sotia lui sa plece cu copiii la munte fara el si-si cere scuze ca nu va fi alaturi de Ana. Boala galopeaza odata cu fuga lui spre club si ajunge impiedicat si ametit printre exemplare feminine dezbracate, exultand de vitalitate si sexualitate. Se taraie cu ultimele puteri printre funduri mari si rotunde, cu sfarcuri aplicate in mijlocul lor, ca niste sani uriasi crescuti pe fund, si se drogheaza in rand cu toti cei de la masa. Sanii de pe piept si fund se invart ca un carusel nebun, Uxbal este sfarsit, speriat si departe de conducta care pompeaza viata si sex de jur imprejur.

Ajunge acasa pe multe carari si cand incearca sa se despoaie de haine, se uita ingrozit la pantalonii lui uzi. In camera copiilor il gaseste pe baietel, dormind singur si suspinand. Este lovit peste fata, facuse si el pipi pe haine, iar mama plecase cu Ana la munte si la zapada. Uxbal a cedat din toate suturile: l-a imbratisat cu putere, parca vindecator si a izbucnit intr-un plans adanc si fara nicio lumina la capatul lui. Ce sa alegi? Sa-i lasi cu o femeie descentrata si pierduta, sau sa-i iei cu tine, pentru cat timp? Uxbal ii duce acasa la el, dupa ce il intinde pe baietel ca pe un elastic. El trage de mana stanga, ea trage, vinovata si disperata, de mana dreapta, in timp ce Ana se chirceste de plans pe hol.

Impart doua camere cu negresa si bebelusul de un an si doua luni. Copilul plange toata noaptea, iar intrebarea "De ce tati, sta Inge cu noi?" primeste urmatorul raspuns: "pentru ca nu are casa si are un copil". A doua zi a dormit profund pana la ora 2. S-a trezit buimac si speriat, dar Inge dusese deja copiii, care stiau drumul, la scoala. Stirile anunta imagini socante cu 25 de chinezi adusi de mare la mal, printre care cateva femei si un copil. Marea nu i-a tinut in burta ei, asa cum au crezut sefii depozitului, cand au condus poporul chinez in larg.

"Pot sa-i si iau de la scoala, daca vrei". Ii vezi mai tarziu cu ochii tristi ca Inge nu este tatal lor si ca au ajuns ai nimanui, pasati printre straini. Spre seara, Ana este sarbatorita cu un tortulet surpriza. Se canta "La multi ani", Ana e fericita si emotionta, iar tatal lor ii roaga pe amandoi sa desfaca palmele pentru a primi de la el un cadou. "Tati, nu e un muc, da?" Erau doua pietre negre, pe care i le daruise prietena lui medium, pentru a le lasa copiilor lui cand se va apropia de moarte.

Se gandeste ca si el a ramas orfan de mic si nu-si doreste sa moara. O spune explicit si spera, pana la sfarsit, ca moartea nu-l va secera si pe el. Dar il distruge, de la o zi la alta. Camera il urmeaza in toaleta. Se tine de pereti, poarta pampers, urina improasca cu sange vasul de la closet, iar durerea il secatuieste. Peste el intra Ana, care banuieste ca lucrurile stau rau. "Ana, comoara mea, sa nu ma uiti niciodata! Sa nu ma uiti, printesa mea!" El sta jos, pe toaleta, iar ea il strange ca o mama duioasa, la piept. Se strang in brate pentru ultima data si pornesc catre pat. Dimneata nu-i va mai gasi impreuna. Imaginea lui se proiecteaza pe un perete, uitandu-se trist la ce mai ramasese in pat si intelegi ca Uxbal a plecat.

Am trait filmul cu multa emotie si m-am zguduit de plans. Nu stiu daca am plans de mila lui sau mai mult de a mea. La sfarsit, pe generic am descoperit ca regia era semnata de Gonzalez Inarritu si se numea "Biutiful". Pai bine domnule, de astea-mi esti? Intr-un alt post, "Lapte si film", am povestit cum m-a luat Inarritu ostateca pe hol timp de cateva ore, pana am terminat Amores peros. Si acum il stiu pe de rost, chiar si bucati intregi de coloana sonora, dar nu poate depasi filmul de-acum. Este filmul meu, este felul in care privesc moartea si mi-as dori sa fie si felul discret si neplangacios in care sa-mi duc boala. Si totusi, cum am mai spus si de alti actori mari, Inarritu nu facea mare treaba fara Javier Bardem. (Bardem a luat premiu pentru cea mai buna interpretare masculina la Festivalul de la Cannes, 2010).

Bardem m-a ajutat sa ma reconectez in cateva ore la spiritul patimilor lui Hristos. Este un film puternic, de care nu reusesc sa ma separ nici la doua zile distanta. Cu el am framantat cozonacii, am inrosit si ingalbenit ouale si am facut pasca. Nu poate fi patima mai dureroasa decat sa ai copii mici si sa te pregatesti sa-i parasesti. De doua zile, il tot rog pe Hristos sa nu-mi lase copiii printre straini. Si tot de doua zile, ma separ si mai mult pe printesele care se supara pe filmele triste (uneia i-am daruit Amores peros de ziua ei si m-a certat ca i-am stricat universul de Barbi), sau fug de lucrurile mult prea nefericite pentru fumurile si parfumurile lor. Ar fi o alegere corecta si parfumata daca am fi nemuritori.

Filmul a avut si sustinatori si constestatari. Cei care il contesta numesc Biutiful o melodrama bulimica si sunt suparati ca se arunca pe pelicula mult prea multa drama odata. Din punct de vedere cinefil, asa o fi. Daca revenim la realitate, lucrurile sunt chiar Biutiful uneori. De asta ma si intreb daca am plans mai mult de mila lui Uxbal, sau de mila pelerinilor mei, care s-au ingramadit toti odata pe poarta, imbolnaviti de o bulimie melodramatica.

(Aprilie, 2012)

Comentarii