Nono si gimnastica suedeza

  • Sharebar

Domnul Balica Victor a implinit 101 ani. De cand a aflat ca venim sa suflam impreuna in varsta cu trei cifre, Nono (asa cum este alintat de fiica sa si de copilul ei) n-a mai atins pamantul. Fiica lui ne sufla in soapta ca Nono a plutit ca un indragostit prin camera golita de toate mobilele care-l incomodau in diminetile ce incepeau cu “sfanta” gimnastica suedeza. L-am intrebat daca a fost mai visator din cauza primaverii, dar Nono nu este meteodependent. Este doar emotionat de cea mai importanta vizita pe care o primeste in ultimii 70 de ani de dupa razboi.

Razboiul a inceput pentru domnul Balica la 29 iunie 1941, odata cu ordinul de mobilizare la Baza Aeriană de la Cristian Braşov. In calitate de comandant pluton auto a executat transporturi de combustibil şi ulei către Basarabia pentru aprovizionarea aparatelor de zbor lansate în luptă. Pentru indeplinirea exemplara a misiunilor încredinţate, Nono a primit două distincţii importante: Coroana României – pentru recunoaşterea meritelor de pe front şi Medalia Aeronautică – pentru devotamentul dovedit în activităţile de sprijin pentru aparatele de zbor ca personal auxiliar.

Isi aminteste de anul in care a suferit de malarie si friguri. Ne spune denumirea complicata a medicamentului care l-a salvat, prea complicat pentru noi sa-l retinem, desi veteranul nostru nu l-a uitat dupa 70 de ani.

In prezent vede cu un singur ochi, dupa operatiile suferite la Spitalul Militar Central şi Spitalul Lahovari. Nu vrea sa ma supere, dar medicul care n-a reusit sa-i salveze ochiul era… femeie.

Pentru ca unele lucruri sunt prea bine asezate in univers, iar altele prea pe dos, ca sa fie resposabila doar mana de om, crede ca exista o forta puternica, dincolo de lumea reală, indiferent daca ii spunem Dumnezeu, Allah sau Mahomed. Forta asta (priveste spre tavan) este responsabila si de longevitatea lui. Cand avea in jur de 80 de ani a auzit intr-un mijloc de transport cum doua batrane vorbeau laudativ despre un domn de 100 de ani. Se spunea despre el ca se misca de invidiat. S-a intrebat cum s-o fi miscand suta de ani, daca el isi pierduse deja mersul usor cu care era obisnuit.

Are 101 ani, dar este copilul parintilor lui, pe care ii plange indurerat. Au crescut 8 copii, desi erau oameni simpli, ceea ce astazi nu mai suntem in stare sa facem. Tatal lui era un simplu meserias. Avea o meteahna, pentru care nu l-a judecat niciodata. L-a inteles. Cu 8 copii pe umeri, era si firesc sa intre uneori intr-o carciuma. Nu se intampla des; la cateva luni. Dar cand intra in carciuma, nu mai iesea doua saptamani. Si-a vizitat parintii la cimitirul calvin pana i-a interzis medicul sa mai urce pe bicicleta, din cauza vederii si a femeii doctor de la spital.

Ne-am despartit urandu-ne sanatate. Ne-a promis că restul de poveste ni-l spune la anul, pe vremea asta.

 

 

Comentarii